Sunteţi de acord cu exploatarea gazelor de şist ?

ANRM impreuna cu UE finanteaza cu bani publici o prezentare unilaterala, pro fracturare hidraulica, pe un site intitulat infogazedesist.eu

Anunţuri GISCB » ANRM impreuna cu UE finanteaza cu bani publici o prezentare unilaterala, pro fracturare hidraulica, pe un site intitulat infogazedesist.eu

Multumim domnului Dogaru pentru ca a atras atentia in presa asupra prezentarii unilaterale, pro fracturare hidraulica, de pe site-ul infogazedesist, site realizat din bani publici si care ar trebui sa informeze populatia si asupra riscurilor aduse de fracturarea hidraulica.
In comparatie, situl GISCB, gazedesist.ro, mult mai vechi, care prezinta riscurile aduse de tehnologie, a fost realizat si este intretinut de voluntari, fara nicio finantare din bani publici sau de la companii de gaz, toate cheltuielile fiind sustinute de membrii GISCB.
Pe cine credeti?
'Agenţia Natională pentru Resurse Minerale (ANRM), instituţia care se ocupă de coordonarea activităţilor de explorare şi exploatare a resurselor naturale din România, a primit recent o finanţare de la Comisia Europeană pentru un proiect de informare a cetăţenilor privind gazele de şist. În decembrie anul trecut avuseseră loc mai multe referendumuri locale în judeţul Constanţa, cei prezenţi exprimându-se ultra-majoritar împotriva exploatării, deşi numai referendumul din Costineşti a reuşit să îndeplinească cvorumul de 50% plus 1 (cam ce s-a întâmplat şi la referendumul de suspendare a Preşedintelui). Poate că cetăţenii din zonele vizate de exploatări nu erau bine informaţi când au votat anul trecut şi e nevoie de actualizarea bazelor lor de date mai ales că lucrurile s-au mai schimbat între timp. Reprezentanţii actualei puteri încurajau atunci protestatarii din Bârlad, mărşăluiau împreună cu ei, erau ecologişti. Ajunşi la putere lucrurile s-au nuanţat; nici premierul nu mai are dubii acum privind gazele de şist.

Am cerut de la CE detalii despre grantul ANRM şi am aflat că este vorba de 60.000 euro, valoarea întregului proiect fiind de 120.000 (60.000 euro a pus ANRM, cofinanţare 50%). Din aceşti bani s-a construit un site (infogazedesist.eu), se vor organiza două dezbateri publice pe final de an la în Bârlad şi undeva în Dobrogea (poate la Costineşti, că va fi extra-sezon) iar potrivit directorului de proiect, de aceşti bani se vor cumpără în plus sondaje de opinie, se vor tipări cărţi şi pliante. Nu mi s-a răspuns când am întrebat cum se vor cheltui aceşti bani defalcat (cât ar putea costa de pildă să faci un website?).

Exista însă un site “concurent” (gazedesist.ro), realizat de Grupul de Iniţiativă a Societăţii Civile Bârlădene. Pe site-ul ANRM, ce ţine de gazul de şist e roz. Nu sunt dileme, îndoieli, provocări de rezolvat. Chestia e sigură, studiile aduse spre lămurire o demonstrează. Tot cu studii vine însă şi gazedesist.ro, de data asta arătând contrariul, semnele de întrebare sunt la locul lor, riscurile sunt bine evidenţiate. Pe cine credeţi? Nu aveţi decât să comparaţi, să cântăriţi şi …să votaţi la următorul referendum local. Asta dacă se va mai organiza unul.' (Cristian Dogaru) http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/de-cata-informare-e-nevoie-ca-sa-votezi-corect-gazele-de-sist-309057.html

  • Adauga legatura catre:
  • facebook.com
 

Comentarii