Sunteţi de acord cu exploatarea gazelor de şist ?

Fracturare vs. Secetă: I se spune „Ceai de Texas” dar nu poți bea petrol 12.08.2013

Impactul asupra mediului » Fracturare vs. Secetă: I se spune „Ceai de Texas” dar nu poți bea petrol 12.08.2013

http://thinkprogress.org/climate/2013/08/12/2453731/fracking-drought-they-call-it-texas-tea-but-you-cant-drink-oil/

Milk-Oil-Drink-83119

de Joe Romm

Cât de arid e în Texas? Atât de arid, încât unii localnici își doresc un uragan care să le aprovizioneze din nou stratul acvifer. Atât de arid, încât mulți texani sunt acum împotriva folosirii apei la fracturarea pentru petrol, care este bine cunoscut drept „ceai de Texas”.

Fiecare fracturare necesită câteva milioane de galoane de apă. „Numai 20-25% în medie din apă este recuperată, în timp ce restul dispare în subteran pentru totdeauna.” Fracturarea nu este probabil cel mai înțelept mod de utilizare a apei dintr-o zona dar într-o secetă este de-a dreptul auto-distructiv.

Într-un district din sudul Texasului, fracturarea a consumat aproape un sfert din totalul de apă utilizată în 2011, o fracțiune care este prevăzută să atingă o treime în curând. Consiliul pentru Administrarea Apei din Texas estimează că frackiștii au utilizat 13,5 miliarde de galoane de apă în 2010, o cifră pe care ei o văd ca dublându-se până în 2020.

În iunie, Tom Kenworthy a menționat într-un studiu Ceres despre 25 000 de sonde de petrol de șist și gaz de șist și a descoperit că jumătate dintre aceste sonde se aflau în zone „cu probleme de apă mari sau extrem de mari”, datorită cantităților mari de apă utilizate de industrie, agricultură și municipalități. În Texas, mai mult de jumătate se aflau în zone cu probleme de apă mari sau foarte mari.

Desigur, seceta din Texas acutizată de căldură a lăsat mai bine de jumătate de stat pârjolit. Orașul Barnhart a rămas la propriu fără apă. Iar Comisia Texană pentru Calitatea Mediului prevede că circa 30 de comunități ar putea rămâne fără apă până la sfârșitul anului.

Săptămâna trecută [5-11 august 2013] am raportat că fermierii din New Mexico afectați de secetă erau atât de dornici de profit, încât își secau stratul acvifer ca să vândă apa pentru fracturare. Acum, publicația britanică The Guardian menționează că „avântul fracturării din Texas aspiră apa prețioasă din subteran, lăsând în urmă vite moarte, ferme secate și oameni însetați”:

Fermierii și-au abandonat mare parte din cirezi. Fermierii producători de bumbac au pierdut până la jumătate de recoltă. Atracția profitului, completată de secetă, au făcut imposibil ca fermierii locali să-și hrănească și să-și adape cirezile, spune Buck Owens. Într-un an bun, Owens obișnuia să numere 500 de capete de vite și până la 8000 de capre pe cele 7 689 de hectare concesionate. Acum, a ajuns la câteva sute de capre.

Seceta și-a spus fără îndoială cuvântul, însă Owens își rezervă furia pentru contractanții care au forat 104 puțuri de apă pe pământul său arendat, pentru a aproviziona companiile petroliere.

Nivelurile apei au scăzut în fântânile sale datorită cantităților mari de apă extrase din acviferul Edwards-Trinity-Plateau, o formațiune apoasă de 88 kilometri pătrați.

„Scot toată apa din pământ și sunt sute și sute de camioane de apă care extrag în fiecare zi apă proaspătă din fântâni.”, a precizat Owens.

Iar acest lucru se întâmplă deși aproape 15 milioane de oameni trăiesc sub o formă sau alta de raționalizare a apei, fără să-și poată uda liber peluzele sau să-și umple din nou piscinele.” După cum vă puteți imagina, acest lucru nu este bine privit de mulți texani. Glenda Kuykendall, ai cărei copaci mor pentru că nu-și permite să-i ude, se plânge că statul „a împuternicit sistemul nostru de gestionare a apei să facă economie la apă, dar de ce?...Să fracturezi o singură sondă de petrol necesită mai multă apă decât poate bea sau folosi întregul oraș într-o singură zi. ”

O fi numit „ceai de Texas”, dar nu-l poți bea. Desigur, poți să arzi mai mult, ca să importi apă:

Alte comunități de pe cuprinsul sud-vestului ars de soare apelează la măsuri extraordinare pentru a menține curgerea apei. Robert Lee, de asemenea dintr-o zonă petrolieră, transportă apă cu vagonul-cisternă. La fel procedează și Spicewood Beach, un oraș-stațiune aflat la 64 de kilometri de Austin, care aduce apă încă de la începutul lui 2012.

Mare tragedie este că, cea mai mare parte din apa folosită la fracturare nu este recuperabilă iar carburanții fosili extrași nesustenabil cu rezerve de apă pe cale de dispariție nu fac decât să grăbească ziua când secetele vor deveni permanente și pământul va deveni un „Bazin de Praf”.

Vestul Texasului are o lungă istorie de secete regulate dar odată cu schimbarea climei, sud-vestul a cunoscut valuri de căldură care au doborât recorduri, care au secat și mai mult solul și au grăbit evaporarea apei din lacuri și bazinele de colectare. Straturile acvifere subterane nu s-au mai regenerat. „Ceea ce se întâmplă e că schimbarea climei vine ca un bonus și în multe cazuri poate fi picătura care umple paharul, dar paharul deja dă pe dinafară” a menționat climatologul texan Katharine Hayhoe.

Ploile recente din Texas nu au schimbat prea mult tabloul. „Avem nevoie de inundații. Avem nevoie de un uragan ca să creștem și să saturăm totul pentru realimentarea acviferului”, spune Owens. „Pentru că atunci când apa s-a dus...asta a fost tot. Ne-am dus și noi.”

 

Traducere de Alina Vizitiu

  • Adauga legatura catre:
  • facebook.com
 

Comentarii