Sunteţi de acord cu exploatarea gazelor de şist ?

Cel mai înspăimântător lucru despre fracturare, un risc de care nu vorbește nimeni, cel adus de scurgerile si exploziile de la conductele de gaz care traverseaza America

Impactul asupra mediului » Cel mai înspăimântător lucru despre fracturare, un risc de care nu vorbește nimeni, cel adus de scurgerile si exploziile de la conductele de gaz care traverseaza America

http://www.salon.com/2014/01/31/were_all_in_the_crosshairs_of_fracking_partner/

de Ellen Cantarow

O rețea densă, slab reglementată de conducte transportă gaz explozibil la mii de kilometri depărtare de locurile de foraj.

O flacără de gaz arzând la un sit de foraj din zona rurală a districtului Bradford din Pensylvania, 9 Ianuarie 2012.

 

            În ultimii ani, am scris despre ce se întâmplă atunci când marile corporații petroliere și de gaz forează acolo unde locuiesc oamenii. „Fracking-ul”- fracturarea hidraulică de mare volum, care extrage petrol și metan din șistul aflat la mare adâncime- a devenit pulsul meu. Cei intervievați de mine locuiesc în câmpurile de gaz de șist ale Pennsylvaniei; prin dealurile din Wisconsin, unde corporațiile exploatează cuarț, un ingredient esențial în fracturare și în New York, unde una din cele mai puternice mișcări din lunga istorie de disidență a statului a devenit punctul zero al activismului anti-fracturare din țară. Unii dintre cei pe care i-am cunoscut mi-au devenit prieteni. Ne trimitem e-mailuri, vorbim la telefon și ne vizităm. Dar până recent, m-am simțit mereu la o distanță sigură de pericolele pe care ei le întâmpină: puțuri de apă contaminată, aer otrăvit, animale bolnave sau pe moarte, boli cauzate de industrie. Sub Massachusetts, unde locuiesc, nu se găsește nici un depozit bogat în metan sau în petrol de șist, așa că nu există foraje.

            Însă în septembrie trecut, am aflat că Spectra Energy, una din cele mai mari companii de infrastructură pentru gazul natural din America de Nord, și-a propus să facă schimbări la o conductă pe care o deține, Algonquin, care pornește din Texas și ajunge în orașul meu, Boston. Conducta Alonquin extinsă ar urma să transporte gaz  neconvențional- gaz extras din formațiuni de rocă din adâncime, precum șistul- în Massachusetts, din marea formațiune Marcellus care se întinde de-a lungul bazinului Appalachian din Virginia de Vest până în New York. Brusc, mă aflu și eu la încrucișarea drumurilor din industria de fracturare.

            Cu toții ne aflăm în aceeași situație.

            Gazul fracturat din formațiunile de șist are mai multe denumiri („gaz neconvențional”, „gaz natural”, „gaz de șist”), însă, oricum ar fi denumit, este în esență metan. Deși poate nu știm, gazul din fracking ne aprovizionează tot mai mult cuptoarele și furnalele. Tot el contribuie la inundații, uragane, secete, incendii de vegetație și chiar la verile tot mai caniculare care cuprind întreaga planetă. Amprenta industriei asupra încălzirii globale este de fapt mai mare decât cea a cărbunelui. (Un studiu al Universității Cornell care a stabilit acest lucru în 2011 a fost reconfirmat de atunci.) Metanul este un gaz de seră cu mult mai puternic decât dioxidul de carbon (CO2) și un coșmar ecologic datorită potențialului său pentru scurgeri periculoase.

            Potrivit fostului director al Mobil Oil, Lou Allstadt, cel mai mare pericol al fracturării este metanul pe care îl trimite în atmosferă prin scurgeri de la sonde, conducte și alte infrastructuri adiacente. Administrația Oceanică și Atmosferică Națională a descoperit rate de scurgere de 2.3% până la 17% din producția anuală a câmpurilor petroliere și de gaz din California, Colorado și Utah. Mai mult decât atât, nici o tehnologie nu poate garanta siguranța pe termen lung (peste câteva decenii ) atunci când vine vorba de cămăsuiri ale sondelor (există sute de mii de sonde de fracturare în Statele Unite până la această dată) sau milioanele de kilometri de conducte care traversează această țară în lung și-n lat.

            Industria energetică se laudă că fracturarea reprezintă „o punte de legătură” cu energiile regenerabile, însă un studiu din 2012 al Institutului Tehnologic din Massachusetts a descoperit că dezvoltarea gazului de șist ar putea pune capăt dezvoltarii energiilor alternative. Aceasta deoarece pe măsură ce fracturarea se răspândește, duce la scăderea prețurilor la gaz, stimulând consumul și astfel ducând la o mai mare fracturare. Într-o țară cu deficiențe în reglementare și cu mari presiuni corporatiste asupra guvernului, acest efect de cascadă crează mijloace enorme de intimidare pentru investiția în marile programe de energie alternativă.

Starea jalnică a dezvoltării energiei regenerabile în Statele Unite este o dovadă în acest sens. Pe măsură ce industria de fracturare este în avânt, țara continuă să rămână mult în urma Germaniei și Danemarcei, liderii mondiali la energie regenerabilă. La un sfert de secol după ce cel mai important savant al schimbării climatice, James Hansem, a avertizat pentru prima dată Congresul despre încălzirea globală, americanii au numai opțiuni proaste: cărbune, gaz de șist sau energie nucleară.

 

Viața în Gasland

 

            S-au strâns foarte multe informații despre „secvența de foraj” a fracturării- momentul în care forezele penetrează șistul și milioane de galoane de apă îmbibată cu chimicale și nisip sunt pompate la înaltă presiune pentru a fractura roca. Nu atât de multe s-au scris despre ceea ce urmează. Este vorba de „acel altceva” care a transformat o tehnologie de foraj într-o industrie devoratoare de pământ și apă atât de vastă încât este cu siguranță una dintre cele mai periculoase metode extractive din istorie.

            Potrivit lui Anthony Ingraffea de la Universitatea Cornell, co-autorul unui studiu care a stabilit amprenta industriei asupra încălzirii globale, fracturarea „implică mult mai mult decît forarea sondei-fracturarea sondei-legarea conductei-plecarea mai departe”. Aproape toate celelalte industrii „apar într-o zonă industrială, în clădiri speciale, separate de locuințe și ferme, departe de școli.” Prin contrast, industria născută din fracturare „permite industriilor petroliere și de gaz să-și stabilească infrastructurile în vecinătatea locurilor unde locuim. Ne impun să ne relocăm casele, spitalele și școlile în cuprinsul spațiului lor industrial.”

            Sondele, flancate de acumulatoare de cisternă, bazine și camioane, se află adesea la mai puțin de 1600 de metri de locuințe. La fel și stațiile de compresoare care comprimă gazul pentru lunga sa călătorie prin conducte, și care sunt cunoscute ca emițând carcinogeni și neurotoxine. Deșeul radioactiv (din fluidul de fracturare ieșit la suprafață și frezările de foraj) este aruncat pe drumuri și în gropi de gunoi obișnuite. Conductele de gaz natural lichefiat (LNG) care transportă această sursă de energie sunt un pericol constant datorită exploziilor, incendiilor, pierderilor și scurgerilor. Se pare că fiecare sector al colosului de fracturare își are propriul bilanț de potențiale daune asupra mediului și a sănătății publice.

            Dintre toate acestea, conductele reprezintă trăsătura cea mai omniprezentă a industriei. Hărțile Administrației de Informații Energetice a Statelor Unite arată peisaje atît de dens traversate de conducte încât arată ca niște parbrize fisurate. Sunt mai mult de 525 000 de kilometri de conducte de gaz în Statele Unite. Acestea sunt pentru transmisia gazului de la o regiune la alta. Nu sunt incluși aici cei mai bine de 3 000 000 de kilometri de conducte de distribuție și deservire, care trec prin mii de orașe și orășele cu noi ramificații în permanentă construcție. Toate aceste conducte înseamnă că nenumărați americani- chiar și cei care locuiesc departe de câmpurile de gaz, stațiile de compresoare și terminale- se găsesc pe liniile de front ale fracturării.

 

Zona de pericol

 

            Scrisoarea a sosit în primăvara lui 2011. Îi oferea Leonei Briggs 10 400 dolari pentru a da dreptul unui grup de companii de a așeza o conductă cu un nume foarte american- Constituția- pe pământul ei. Timp de 50 de ani, Briggs a locuit în orașul Davenport, la sud de râul Susquehanna, în partea vestică a Munților Catskill din New York. Poate că a părut o țintă sigură. La urma urmei, partea exterioară a șindrilei casei sale are nevoie de o zugrăveală, iar ea trăiește dintr-un cec mic de ajutor social. Însă ea a refuzat.

            Leona își prețuiște pământul, merii și natura care o înconjoară. Arată spre un copac, casă pentru un vânturel american. „A fost un cuib în pinul de aici.” Vocea ei tremură de emoție. „Fiul meu s-a născut aici, fiica mea a crescut aici, nepoata mea a fost crescută aici. Aici e acasă. Și acum ne-o vor lua?”

            Reprezentanții companiei au început să o agreseze, spune ea. Dacă nu acceptă, i-au spus ei, aveau să scadă prețul la 7100 de dolari. Iar dacă tot continua să se încăpățâneze, urmau să ia ceea ce aveau nevoie prin expropriere. Dar Briggs nu s-a clintit. „Nu este vorba de bani. Asta este casa noastră. Am 65 de ani. Și dacă va trece o conductă, nu voi mai putea trăi aici.”

            Conducta Constituția ar urma să transporte gaz de șist mai bine de 180 de kilometri din districtul Susquehanna din Pennsylvania prin districtul Schoharie din New York. Aceasta ar fi prima conductă de transmisie interstatală din regiune și, la 76 de centimetri în diametru, una mare. Patru corporații- Williams, o companie de infrastructură energetică din Tulsa, Cabot Oil&Gas, Piedmont Natural Gas și WGL Holdings- sunt partenere. Williams pretinde că conducta „nu este proiectată pentru a facilita forajul de gaz natural în New York.” Însă s-ar conecta la alte două- Iroquois, care pornește de pe țărmul din Long Island spre Canada, și Tennessee, care se întinde din Texas și coasta golfului Louisiana până în cîmpurile de fracturare din Pennsylvania. Această conexiune, cred opozanții, înseamnă că, conducta Constituția ar putea exporta gaz de fracturare din New York, singurul stat de deasupra sistului Marcellus care a rezistat forajului până în prezent.

            În 2010, o conductă de înaltă presiune aparținând Pacific Gas and Electric Company a explodat în San Bruno, California, omorând 8 oameni și distrugând 38 de locuințe. Avea aceeași mărime ca și conducta Constituția. Lucrul care face ca acea tragedie să fie ceva personal pentru Briggs este amintirea ei despre exploziile a două conducte locale. În orașul Blenheim, aflat la 35 de kilometri est de casa ei, 10 case au fost distruse în 1990 în ceea ce o știre a numit „un cazan de foc”. O altă conductă a explodat în 2004 chiar în orașul Davenport. De pe veranda ei, Briggs a putut vedea cum flăcările distrugeau o casă și forțau evacuarea vecinilor de pe o rază mai mică de 1 kilometru. „Aceea era o conductă cu un diametru de 20 de centimetri. Ce ar face una de 76?”

            Carl Weimer, director executiv al Pipeline Safety Trust, o organizație de supraveghere non-profit a conductelor de gaz, spune că, în medie, există „câte un incident semnificativ- undeva- cam în fiecare zi. Și cineva ajunge la spital sau moare la circa 9-10 zile.” Aceasta duce la întrebarea firească: sunt conductele care transportă gaz de șist diferite în potențialul lor exploziv față de alte conducte?

            „Nu există o bază de date care să ne permită să tragem această concluzie”, spune Richard Kuprewicz, expert și consultant în siguranța conductelor cu o experiență de 40 de ani. „Dacă este vorba de o conductă de oțel care conține destul gaz sub înaltă presiune, poate să aibă scurgeri sau să se fisureze.”Multe conducte, precizează Kuprowicz, nu sunt condiționate de reglementări de siguranță și chiar atunci când sunt, sancționarea poate fi adesea  ușoară. Acolo unde reglementările există, continuă el, conformitatea corporatistă este inegală. „Unele companii se conformează reglementărilor și chiar le depășesc, altele nu. Dacă vreau să aflu ce se întâmplă, s-ar putea să trebuiască să obțin informații în plus prin citație.”

            Numai în 2013, Williams, unul dintre partenerii din cazul conductei Constituția, a avut 5 incidente, inclusiv 2 explozii majore în New Jersey și Louisiana. Acestea au fost doar ultimele din ceea ce o publicație online, Natural Gas Watch, numește „un șir lung de încălcări ale siguranței conductelor.” În ceea ce privește Cabot, numele său a devenit sinonim cu contaminarea apei în Dimock, Pennsylvania. Chiar dacă Departamentul de stat pentru Protecția Mediului, legat în mod istoric de companiile de gaz, a impus sancțiuni asupra Cabot în 2010. (Corporația a ajuns ulterior la o înțelegere cu 32 din cele 36 de familii din Dimock care pretindeau că li se contaminaseră rezervele de apă).

            La circa 64 de kilometri nord-est de Davenport se află orașul Schoharie, unde James și Margaret Bixby trăiesc la o fermă de 150 de ani, cu puț de apă. În ziua în care i-am vizitat, iazul lor de 19 acri strălucea în soarele de toamnă timpurie. Pe măsură ce vorbeam, Bixby a trecut în revistă toată fauna din zonă: urși, ratoni, bursuci, bizami, rațe sălbatice, cocori, sconcși și gâște canadiene. A început să-mi povestească despre cele din urmă. „În curând or să vină aici cu sutele, migrând spre nord. Vreo duzină dintre ele vor rămâne, ca să-și clocească ouăle. Avem curcani sălbatici, aproape orice. Nu vreau să trăiesc în altă parte.”

            Soții Bixby au primit mai mulți bani decât Briggs- mai mult de 62 000 de dolari- pentru o conductă cu drept de liberă trecere, dar au refuzat și ei. El și soția sa se țin tare și la fel încă 60 de vecini. „Nu vor ca asta să distrugă această mică vale.” Indicând, el a mai adăugat: „Urmează să fie creată o cărare prin pădure cât de departe vezi cu ochii și o să mai apară una acolo. Nu e nimic plăcut la vedere.”

            Conducând prin New York și Pennsylvania, veți observa întinderi ciudate și golașe alunecând peste coasta dealurilor precum pârtiile de schi. Pe crestele dealurilor, resturile de copaci arată ca niște tunsori Mohawk de o parte și de alta a pantelor de conductă rase. Acesta este doar cel mai vizibil semn al degradării mediului produs de conducte. Conducta Constituția ar urma să afecteze 37 de cursuri de apă pline de păstrăvi din Munții Catskill, punând în pericol viața acvatică.

            Potrivit lui Kate Hudson, directorul de programe al Watershed din Riverkeeper, una din cele mai respectabile organizații de supraveghere a mediului, conducta ar „traversa sute de cursuri de apă și zone mlăștinoase, săpând pur și simplu o gaură prin ele...Orice proiect care pune în pericol nenumărate surse de apă din două state este evident împotriva interesului public.”

 

Rezistența

 

            Localnicii vechi nu sunt singurii care se opun construirii conductei Constituția. Această regiune liniștită a atras pensionari precum Bob Stack, fost inginer electrician. În 2004, el și soția sa Anne au cumpărat 97 de acri lângă locuința Leonei Briggs. Visul lor: să construiască o casă din baloți de paie, o structură sustenabilă care utilizează paiele pentru izolație. Imediat după ce inginerii au vizitat zona pentru a începe planurile, cei doi soți au primit o scrisoare de la Constitution Line LLC. „Habar n-aveam. Nu știam nimic despre fracturare sau despre conducte. Fracturarea era la fel de îndepărtată de noi ca și petrolul din Irak sau din altă parte”, spune Anne. „Ne-am uitat unul la altul și ne-am spus Ce jignire!” Soții Stack, care s-au mutat în est venind din Nevada, trăiesc acum în așteptare.

            „Odată ce ai energia asta din combustibili fosili care urmează să vină...ea va industrializa întreaga vale a râului Susquehanna”, spune Anne Marie Garti, care în iunie 2012 a co-fondat un grup de activism, Stop the Pipeline! (Opriți conducta!) [Pe banner-ul de pe site-ul organizației stă scris „Conducta neConstituțională”.] „Vor construi fabrici. Există o autostradă interstatală, o cale ferată, mână de lucru ieftină și un râu în care să se deverseze substanțele toxice.”

            Garti, fost designer de software, micuță și hotărâtă, este acum avocat; obiectivul ei: să ajute oameni precum Briggs și soții Bixby. A crescut în orașul Delhi, aproape de casa lui Briggs. În 2008, s-a aflat printre membrii unui mic grup de activiști care l-au convins pe guvernatorul de atunci al statului New York, David Paterson, să impună un moratoriu asupra fracturării. La adăpostul măsurii, s-a dezvoltat o puternică mișcare anti-fracturare, care a folosit hotărâri zonale pentru a interzice forarea în orașe.

            Mark Pezzati, graphic designer, a ajutat orașul său, Andes, din districtul Delaware din New York, să adopte o interdicție asupra fracturării. „Veștile despre conducte nu erau ceva alarmant atunci”, spune el. „Cei mai mulți oameni erau îngrijorați de foraj.” În 2010, Pezzati a fost șocat să descopere că o conductă numită Millenium pătrunsese adânc în statul său.

            S-a dovedit că legile pentru utilizarea pământului public reglementează doar forajul. Potrivit Actului Gazului Natural din 1938, conductele și stațiile de compresoare reprezintă comerțul interstatal. „Brusc, s-a iscat o rafală nebună de e-mailuri, de la persoane care spuneau: Trebuie să ne întâlnim și să conștientizăm oamenii.” (Întâlnirea a avut loc și 200 de oameni s-au adunat ca să o asculte pe Garti.) „Cu trecerea timpului”, adaugă Pezzati, „a devenit clar că nu poți fractura fără să ai o conductă. Nu are rost să forezi dacă gazul nu are pe unde să plece. Așa că ne-am luminat. Dacă poți opri conductele, poți opri fracturarea.”

            Acest lucru s-a întâmplat când Pezzati și prietenii săi, obișnuiți să se lupte pentru interdicții la întâlnirile consiliilor locale, au ajuns față în față cu Comisia Federală de Reglementare a Energiei (FERC), care, printre alte responsabilități, reglementează transmisia gazului natural între state.

            FERC înclină către corporații și chiar Garti a găsit barierele birocratice pe care le prezintă de-a dreptul descurajatoare. „Am ceva experiență și pregătire în legile de mediu și tot mi-a luat o lună ca să înțeleg complexitatea funcționării FERC”, mi-a mărturisit ea.

            Pentru că FERC a refuzat să divulge numele proprietarilor de pământ de pe traseul conductei, Garti, Pezzati și cam o duzină de alți voluntari au trebuit să cerceteze cu atenție bazele de date ale taxelor din district, să pună cap la cap numele și adresele cu ruta menționată. „Mai întâi, am trimis scrisori, apoi am mers din ușă-n ușă”, spune Garti. Mesajul ei de bază către proprietari: „Pur și simplu spuneți NU.”

            „Oamenii sunt destul de impresionați că ai bătut atâta drum pâna la casa lor”, precizează Pezzati. „Nu sunt așa de mulți de acord.”

             Localnicii au un puternic resentiment  împotriva corporațiilor care aduc conducte și impotriva amenințărilor folosite de acestea că vor apela la exproprieri. Garti pune aceasta impotrivire pe seama unei „aprige independențe” locale care datează de pe vremea luptelor anti-chirie ale fermierilor arendași împotriva latifundiarilor bogați din secolul XIX. „Oamenilor nu le place ideea ca altcineva să vină pe pământul lor și să li-l ia.”

            Activiștii au redactat o scrisoare prin care refuzau venirea reprezentanților corporațiilor și au distribuit-o proprietarilor locali. Până în octombrie 2012, Opriți conducta! a reușit să strângă 800 de persoane pentru o audiere publică hotărâtă de FERC- „o mulțime mare pentru o zonă rurală slab populată”, își amintește Garti. Marea majoritate s-a opus construirii conductei. Până în ianuarie 2013, 1000 de persoane trimiseseră declarații împotrivă.

            Organizația a creat un site cu instrucțiuni despre procedurile FERC și rezumate pentru organizarea locală, precum și o listă a organizațiilor care se opun conductei. Acestea includ Clean and Air Council și Trout Unlimited. Printre agențiile federale și de stat care și-au exprimat îngrijorarea către FERC s-au numărat Corpul Inginerilor din Armată și Departamentul pentru Conservarea Mediului din statul New York, cunoscut din bătălii anti-fracturare mai vechi pentru înțelegerea sa cu industria de gaz.

            „Așa cum avem o poveste despre fracturare care este diferită de cea a altor state în statul New York, avem și o poveste despre o conductă care este diferită de ce s-a intamplat in alte state”, precizează Garti. „Forța opoziției față de conducte este puternica în statul New York. Și avem o șansă să câștigăm lupta.”

 

Întoarcerea acasă

 

            După ce am analizat degradarea mediului din câmpurile de gaz de șist ale Pennsylvaniei, pustietățile reprezentate de dealurile bogate în cuarț ale statului Wisconsin și orașele mici din New York unde sunt în curs bătăliile cu fracturarea, am acum o imagine a ceea ce înseamnă să te afli la răscrucea industriei de fracturare. Însă e nimic în comparație cu ce am simțit când am aflat că Spectra Energy a pus ochii pe orașul meu, Boston.

            Fracturarea nu e doar despre foraj și sonde și extragerea unei surse dificile de energie la un preț dureros pentru mediu. Corporații precum Spectra au proiecte pentru extinderea conductelor stat după stat, prin mii de curți și cîmpuri de fermă, prin păduri și bazine de apă. Aceasta înseamnă mii de kilometri de conducte care pot lăsa în urmă peisaje devastate, pot produce scurgeri de metan și chiar să ducă la explozii catastrofice- iar șansele sunt ca aceste conducte să vină într-un oraș de lângă voi.

            Site-ul Spectra explică cum conducta Algonquin „va oferi Nord-Estului o șansă unică de a-și securiza o ... sursă de energie produsă acasă pentru a-și susține cererea curentă, cât și viitoarea creștere.” În traducere: Spectra țintește să extindă fracturarea pe cât de mult posibil. Iar o privire aruncată oricărei surse industriale precum Oil & Gas Journal arată că și alte corporații urmăresc avid același scop. (Un nou grup cu baza în New York, Opriți extinderea conductei Algonquin!, a devenit centrul opoziției față de acest proiect.)

            Rămâne de văzut dacă oamenii din Massachusetts vor depune aceleasi eforturi uriase, dacă vor arăta aceeași tărie de character precum Bob și Anne Stack sau Leona Briggs sau dacă vor demonstra aceeași pespicacitate organizatorică precum Anne Marie Garti și Mark Pezzati. Însă cetățenii din Massachusetts trebuie să se organizeze mai bine dacă vor să oprească Spectra Energy și să pună capăt planurilor sale de a duce conducta Algonquin tocmai din Texas spre nordul Bostonului și mai departe. Fracturarea se îndreaptă spre ușa casei mele- și a dvs. Cine va rămâne pe poziții în orașul dvs.?

 

 

Traducerea de Alina Vizitiu

  • Adauga legatura catre:
  • facebook.com
 

Comentarii