Sunteţi de acord cu exploatarea gazelor de şist ?

Povestea din Bârlad

Regiunea Bârlad » Povestea din Bârlad

DATE CRONOLOGICE

Anul 2004

Guvernul Nastase  aprobă prin HG 2283 Acordul petrolier care vizează explorarea, dezvoltarea şi exploatarea pentru perimetrul Bârlad.

Acordul de concesiune a fost încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi compania britanica Regal Petroleum ( circulau zvonuri acuzatorii despre faptul că această companie Petroleum avea ceva legături și cu scandalul fregatelor în care a fost implicat Ioan Mircea Pașcu, ministrul Apărării sub Năstase) .

HG 2283/2004 a fost semnată de premierul de atunci, Adrian Nastase, de fostul ministru al economiei, Gavril Baican, de fostul ministru al finanţelor, Mihai Tanasescu şi de fostul preşedinte ANRM, Maria Iuliana Stratulat.

Anul 2010

Chevron a preluat licenţa pentru perimetrul EV 2 Bârlad, de la Regal Petroleum, pentru suma de 25 de milioane de dolari, fără TVA.

Aceasta declară că este interesată de exploatarea gazelor de şist în perimetrul EV 2 Bârlad, ceea ce provoacă îngrijorare în rândul ecologiştilor, a unor specialişti şi oameni de ştiinţă, inclusiv din Academia Română care îşi exprimă îngrijorarea legată de riscurile majore la care pot fi supuse viaţa populaţiei şi mediul.

Cauza o constituie metoda numită fracturarea hidraulică, folosită la explorarea şi exploatarea gazelor de şist.

Guvernele PDL refuză consultarea Academiei Române şi a specialiştilor.

Acordul petrolier pentru perimetrul EV 2 Bârlad este secretizat , orice încercare din partea unor instituţii de a-l desecretiza rămâne fără răspuns !

Anul 2012

20 Ianuarie 2012

În jurul datei de 20 ianuarie 2012, în urma informărilor aparţinând d-lui Mylan Gabriel Sava, doctor în geologie, prezentate într-un grup restrâns de bârlădeni, se desprinde ideea că în zonă s-ar urmări exploatarea gazelor de şist printr-o metodă care ar fi deosebit de periculoasă pentru om şi mediul în care trăieşte ;

21 Ianuarie 2012

Ponta declară, referitor la guvernul Ungureanu : „Descoperirea de către presă a unor noi concesiuni privind exploatarea gazelor de şist...toate acestea într-o singură săptămână. USL constată că mandatul premierul Ungureanu...are legătură cu interese externe României şi care trebuie să se finalizeze cel mai târziu în noiembrie. Guvernul Ungureanu vinde ce a mai rămas din resursele României

                                                      ART. 7.3.1. Titularul va putea executa lucrari de explorare cu caracter de 

                                                                        evaluare, inclusiv exploatare experimentală.

                                                                                   Sursa -  ACORD PETROLIER, pg. 14

30 Ianuarie 2012

Se constituie GISC Bârlădene, cu scop de informare şi documentare proprie şi a populaţiei din zonă. GISC se alătură şi acţiunii întreprinsă de Primăria Bârlad unde se semnează un tabel care însoţeşte o scrisoare de protest către Guvernul României.

 

8 februarie 2012

Organizare unui colocviu pe tema gazelor de sist, la Complexul Guguianu, cu participarea profesorului Codrea de la Fac. Babes-Bolyai din Cluj, prof. Victor Şabliovschi  din Iaşi  ( prof. Şaramet a refuzat participarea )

 

10 februarie – 21 martie 2012

Activitatea de informare a populaţiei din Bârlad şi comunele arondate Bârladului: 10.02.2012 – 21.03.2012 prin prezentarea de materiale la cortul din piaţă, legătura cu persone pe stradă, emisiuni radio şi TV

Strângerea de semnături ( 25000 ) de la populaţie pentru trimiterea petiţiilor şi scrisorilor deschise către preşedinţie, guvern şi Parlamentul României precum şi pentru aderarea la Asociaţia România Dreaptă, condusă de avocatul Piperea, în vederea chemării în judecată , într-un proces civil a Guvernului României .

 

Pregătirea mitingului pentru data de 22 martie 2012 ( Ziua mondială a apei ) în colaborare cu Primăria Bârlad. Activităţi de apostolat în comunele limitrofe municipiului Bârlad.

 

22 martie 2012

Mitingul populaţiei bârlădene şi a comunelor din jur. Au participat cca. 5800 de oameni.

Dintre oamenii politici au luat cuvântul cei aflaţi în opoziţie ( primarul Constantinescu, deputatul Solomon şi vicepreşedintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu ).

 

Extrase din cuvântul d-lui Buzatu :

Ei vor să facă la noi aici doar primul pas… Eu le-am spus că aici există credinţa înrădăcinată în rândul locuitorilor că dacă se face primul pas este urmat de al doilea pas în mod sigur. Vreau să vă spun că trebuie să vă îndreptaţi toată energia în direcţia unei opoziţii active împotriva exploatării gazelor de şist…. În realitate noi vorbim cuiva, vorbim Guvernului, vorbim majorităţii parlamentare care nu este prezentă aici…

Aşa cum v-am spus oameni buni şi buni cetăţeni, noi am făcut primul pas …

De câte ori veţi fi chemaţi şi sensibilizaţi să fiţi aici prezenţi din ce în ce mai mulţi pentru a dovedi că sunteţi buni cetăţeni, pentru că eu cred că buni cetăţeni sunt aceia care au grijă de ei, de familiile lor şi de concetăţenii lor.

Sunt aici şi voi fi prezent aici pentru a spune întotdeauna NU acestei companii, Nu acestei activităţi.

 

28 martie 2012

Vidul legislativ în domeniu şi iresponsabilitatea politicienilor guvernelor PDL,  facilitează concesionarea de către Guvernul Ungureanu, prin HG din şi a altor perimetre către firma Chevron, respectiv  Adamclisi, Vama Veche şi Costineşti .

 

5 aprile 2012

Alexandru Patruti, presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) intr-un amplu interviu acordat HotNews, declară :

„Orice companie care detine acorduri petroliere poate efectua lucrări de explorare

  a gazelor de sist

În aceste condiţii, pe lângă Chevron si-au manifestat intentia de a explora gazele de sist în România mai multe companii petroliere: Petrom, Romgaz, Mol, Sterling si East-West.

 

Pentru liniştirea populaţiei din zonele perimetrelor concesionate, care începe să perceapă pericolele la care poate fi supusă, acelaşi Pătruţi declară „  principalul efect asupra mediului este o posibila contaminare a apelor subterane, insa acest impact poate fi controlat si minimizat prin respectarea bunelor practici „ .

 

Acordurile petroliere ale Chevron de concesiune pentru exploatare, dezvoltare si explorare in perimetrele Vama Veche, Adamclisi si Costineşti au fost desecretizate.

 

Acordurile sunt încheiate pentru o perioada de 30 de ani, cu posibilitatea de prelungire pana la 15 ani, se arata in documentele publicate pe site-ul ANRM. Totuşi, agenţia a ascuns costurile si investiţiile necesare celor trei exploatări.

 

Iată cele mai importante aspectele prind drepturile companiei Chevron

 

1)  Folosire si acces la terenurile necesare operaţiunilor;

2)  Acces la conductele petroliere, porturile, docurile si alte instalaţii, cu plata tarifelor respective către titularii acordurilor de concesiune a sistemului naţional de transport si a terminalelor petroliere;

3)  Sa execute toate operaţiunile prevăzute in acord;

4)  Poate sa folosească resursele de apa de suprafaţa si subterane;

5)   Poate sa dispună cum doreşte de cantităţile de petrol ce ii revin, inclusiv pentru export;

6)  Are voie sa monteze conducte si instalaţii proprii pentru transportul petrolului, sa construiască drumuri, poduri sau cai ferate necesare operaţiunilor;

7)  Sa solicite, in regim de prioritate, concesionarea exploatării unor substanţe minerale utile, altele decât petrolul, descoperite prin activităţile petroliere;

8)  Sa solicite extinderea perimetrului, in cazul in care zăcămintele se întind în afara acestuia;

9)  Sa efectueze operaţiuni de înmagazinare a petrolului, cu acordul agenţiei.

 

26 aprile 2013

Al doilea miting de protest în Bârlad cu participarea populaţiei din zonă şi a delegaţiilor din Galaţi, Constanţa şi Bucovina.

 

Extrase din cuvântul Preş. C.J. Dumitru Buzatu :

“Oare nu au fost informaţi guvernanţii noştri în legătură cu protestele noastre ?!

Eu cred că protestele noastre de astăzi trebuie să fie mai puternice ca cele de data trecută!

Pot să pariez că nu vom fi auziţi nici astăzi, pentru că nu există nici un interes să fim auziţi !

Va trebui să ne îndârjim şi mai tare. Să ne îndreptăm spre Guvern. Să strigăm acolo, în urechea celor care ne guvernează doleanţele noastre. Poate în felul acesta vor auzi să ne dea şi nouă un răspuns ».

27 aprile 2012

Protestele unor membri USL au luat amploare odata cu concesionarea catre Chevron a acestor trei perimetre, in zona Dobrogea (Hotarire de Guvern, 28 martie). Victor Ponta, Adrian Nastase, Crin Antonescu, Marian Vanghelie si Daniel Constantin au acuzat Guvernul MRU de lipsa de transparenta si de luarea deciziei fara studii de impact asupra mediului.

In paralel cu declaratiile liderilor USL, trustul de presa Intact a dus o campanie impotriva exploatarii gazelor de sist si companiei Chevron.

Pozitionarea USL contra gazelor de sist a culminat cu introducerea subiectului in textul motiunii de cenzura depuse impotriva Guvernului MRU a unor referiri la explorare şi exploatarea gazelor de şist care au dus la demiterea Guvernului Ungureanu  "De ce au fost aprobate acordurile ce permit Chevron exploatarea gazelor de sist, in conditiile in care nu existau studii si nici cadrul legislativ specific care sa  reglementeze conditiile tehnice de explorare-exploatare care sa evite riscurile geologice, de mediu, de poluare a apelor freatice?"

 

3 mai 2012:

Odată numit în funcţie, guvernul Ponta 1 a prezentat public un program de guvernare in care apărea la obiective “Instituirea imediata a unui moratoriu privind exploatarea gazelor de şist pana la finalizarea studiilor ce se afla in derulare la nivel european privind impactul asupra mediului prin procedeul de fracţionare hidraulica”.

 

17 mai 2012:

Reacţia ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, a venit la doua săptămâni. “Recomandarea mea ar fi sa se afle măcar daca exista gaze de şist in Romania… Este un subiect pe care il voi discuta cu ministrul Economiei, in portofoliul caruia intra capitolul energie… Doresc sa aflu motivatia moratoriului si cum intentioneaza sa procedeze mai departe”, a spus ambasadorul la TVR Info.

 

21 mai 2012:

Ministrul Economiei de la acea data, Daniel Chitoiu, a discutat cu ambasadorul SUA despre gazele de sist si l-a informat ca “Moratoriul pe gazele de sist va fi ridicat dupa ce studiile de specialitate confirma siguranta in exploatarea acestora” (comunicat de presa al Ministerului Economiei)

 

29 mai 2012:

Premierul Ponta l-a demis pe Alexandru Patruti, presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), adica agentia guvernamentala care negociaza si semneaza contractele de concesiune pentru explorarea si exploatarea gazelor de sist. In locul lui Patruti a fost numit Gheorghe Dutu, fost deputat PSD de Brasov.

 

21 iunie 2012:

Senatul a respins propunerea de lege pentru interzicerea explorarilor si exploatarilor gazelor de sist prin fracturare hidraulica. Propunerea initiata de 11 parlamentari PSD a intrunit 53 de voturi impotriva, 11 voturi pentru si 9 abtineri, Senatul fiind controlat la acel moment de USL. Se întocmeşte lista ruşinii cu senatorii care au votat împotriva legii.

22 iunie 2012:

Victor Ponta a declarat că Romania va reanaliza în luna decembrie poziţia cu privire la explorarea şi exploatarea gazelor de şist. “Nu dorim să fim nici singurii care acceptă şi nici singurii care se opun” utilizării gazelor de şist, a spus premierul Ponta, citat de AFP.

 

5 iulie 2012:

Premierul Ponta a anunţat ca îl va avea drept consilier pe probleme strategice şi de securitate pe generalul în retragere Wesley Clark. Clark este membru în Consiliul director al companiei BNK Petroleum, o companie petrolieră unde Soros a cumparat 20% din acţiuni prin intermediul fondului său de investitii Quantum Partners LP. Potrivit site-ului oficial, compania în conducerea căreia se află Wesley Clark are operaţiuni în domeniul gazelor de şist în Polonia (sursă).

Chestiunea gazelor de şist a ieşit din atenţia publică pe durata crizei politice din vară, mai cu seamă că Chevron a anunţat că în 2012 nu va realiza nici o operaţiune de foraj în cele patru perimetre concesionate (unul în Bârlad şi trei în Dobrogea). Problema a revenit în prim-plan în toamnă.

 

15 septembrie 2012:

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, anunta ca Romania asteapta decizia Uniunii Europene in ceea ce priveste exploatarea gazelor de sist, pina atunci raminind in vigoare moratoriul.

 

15 septembrie 2012:

 

Marşul tăcerii – acţiune de protest la Bârlad .

 

20 septembrie 2012: Informare susţinută de Chevron

La recomandarea Premierului Victor Ponta, C.J. Vaslui , în colaborare cu Camera de Comerţ Vaslui, organizează la Centrul de Afaceri Vaslui o întâlnire, cu scop de informare la care sunt invitaţi, pe alese, persoane care nu vor deranja cu întrebări, observaţii, comentarii etc. Nu este invitată presa locală şi nici membrii GISC Bârlădene.

Membrii GISC Bârlădene, aflând întâmplător de eveniment,  participă la această întâlnire, după ce cu greu obţin acordul Preşedintelui Camerei de Comerţ Vaslui.

Înformarea s-a desfăşurat în următoarele coordonate :

  • reprezentanţii Chevron au prezentat totul în roz, numai poveşti frumoase despre explorarea şi exploatarea gazelor de şist, căutând să scoată în evidenţă ce beneficii mari vor aduce judeţului Vaslui şi cât lapte şi miere va curge pe meleagurile acestuia ( nici un cuvânt despre riscuri sau pericole pentru om şi mediu );
  • întrucât, nici unul dintre invitaţi nu a dorit să ia cuvântul sau să pună întrebări, membrii GISC Bârlădene au cerut permisiunea să prezinte problemele legate de riscuri şi pericole pentru om şi mediu şi au adresat o serie de întrebări pertinente şi concrete legate de acestea în procesul fracturării hidraulice, reuşind să demonteze, cu argumente, toate problemele prezentate de reprezentanţii Chevron.  Modul în care reprezentanţii Chevron au răspuns la întrebări, denotă deruta în care se găseau dar, în plus au evidenţiat clar următoarele lucruri :
  1. sunt foarte hotărâţi să înceapă trecerea la explorare cât mai repede posibil;
  2. au dat dovada unei priceperi profesionale în manipularea maselor, în sensul că, în loc să răspundă la întrebări au dovedit un real talent privind :
  • sugrumarea ideii care era urmărită prin Întrebarea sau problema pusă, până la suprimarea acesteia în final ;
  • minimalizarea scopurilor vizate de anumite informaţii sau întrebări astfel încât prin explicaţiile date să rezulte neînsemnătatea acestor scopuri ;
  • schimbarea sensului răspunsurilor cu 180 de grade faţq de sensul în care a fost îndreptată întrebarea astfel încât să ajungă tot la „ marile binefaceri” de care ei sunt în stare.
  1. Au dat dovada unei siguranţe depline ca urmare a sprijinului de care se bucură din parte Guvernului României şi a reprezentanţilor organelor locale judeţene ;
  2. Au afirmat că la o eventuală întâlnire vor aduce forţe noi, întrucât dispun „ de specialişti mult mai pregătiţi !”
  • Dumitru Buzatu, preşedintele C.J. a criticat modul în care membrii GISC se manifestă ca opozanţi, susţinând că „ sunt destui care vor să se exploateze gaze de şist în zonă ( cine oare pentru că în afară de domnia sa nimeni nu face asemenea afirmaţii !!! ).

 

8 noiembrie 2012:

Premierul Victor Ponta s-a intalnit joi la Guvern cu reprezentantii American Romanian Business Council (AMRO), organism care reuneste principalele companii americane prezente in Romania. Chevron detine presedintia Consiliului. “Guvernul vrea sa continue si sa extinda parteneriatul economic cu mediul de afaceri american, indeosebi in domeniul energiei si in cel al agriculturii”, a spus Ponta, potrivit unui comunicat de presa al Executivului.

 

19 noiembrie 2012:

Gerhard Roiss, CEO al OMV (actionar majoritar Petrom), spune intr-un interviu pentru Wall Street Journal ca Europa trebuie sa accepte exploatarea gazelor de sist. Altfel, companiile care au costuri energetice mari isi vor muta combinatele si unitatile de productie se vor muta spre SUA, unde fracturarea hidraulica a scazut semnificativ pretul gazelor. Refuzul de a exploata gazele de sist inseamna un risc pentru competitivitatea industriei europene, mai spune seful OMV.

21 noiembrie 2012:

Parlamentul European a dat avizul pe 21 noiembrie asupra a doua rapoarte privind gazele de sist. Un raport al comisiei de industrie si energie confirma ca statele membre au dreptul de a decide daca sa exploateze sau nu potentialul resurselor neconventionale. Un raport al comisiei de mediu cere o analiza riguroasa a reglementarilor europene si o atentie sporita in acordarea avizelor de explorare. PE a respins amendamentul introdus de Grupul Verzilor care solicitau impunerea unui moratoriu impotriva fractionarii hidraulice, evitand astfel interzicerea la nivel european a acestei tehnologii. “Rezolutiile nu modifica cadrul legislativ la nivel comunitar, insa nici nu abordeaza o atitudine clara. Statele membre continua sa aiba libertatea de a alege daca sa isi exploateze sau nu resursele neconventionale”, dupa cum scrie expertul Valentina Ivan.

 

9 decembrie 2012:

Trei referendumuri au avut loc in localitatile dobrogene Magalia, Costinesti si Limanu in legatura cu gazele de sist. Referendumurile au fost invalidate din cauza participarii sub pragul de 50%. Cetatenii trebuia sa se pronunte prin ‘Da’ sau ‘Nu’ la intrebarea “Sunteti de acord cu exploatarea gazelor de sist prin fractionare/fracturare hidraulica pe teritoriul comunei?”

18 decembrie 2012 :

Victor Ponta incepe sa-si nuanteze pozitia fata de exploatarea gazelor de sist. Intr-un interviu la Realitatea TV, premierul spune ca negocierile cu Chevron privind explorarea gazelor raman o zona de interes si citeaza o rezolutie a Parlamentului European (vezi mai sus cele doua rezolutii), precum si decizia Marii Britanii de a da unda verde exploatarii gazelor de sist prin fracturarea hidraulica. Ponta a mai spus ca Gazrpom are cel mai mult de pierdut daca Romania scoate gaze de sist si a mentionat problema eficientei unor companii care utilizeaza intensiv energia, precum Oltchim.

 

20 decembrie 2012:

Programul de guvernare al Guvernului Ponta 2 enumera demararea actiunilor de explorare pentru identificarea zacamintelor de gaze de sist drept una dintre prioritatile din sectorul energetic (sursa).

Guvernul mai acordă cinci licenţe de explorare – dezvoltare – exploatare a gazelor de şist, respectiv : două în Bihor, două în Banat şi una în Tulcea.

 

5 ianuarie 2013:

Premierul Victor Ponta anunta ca “ideea gazelor de sist trebuie tratata serios pozitiv”. Potrivit acestuia exploatarea gazelor de sist ar putea fi o solutie pentru a spori independenta energetica a Romaniei. “Stiu ca nu voi fi prea popular prin aceste afirmatii, dar sa ne gandim ca Romania plateste in continuare cel mai mare pret pentru gaz fata de Bulgaria, Ungaria, Polonia etc. Nici nu mai vorbesc de Statele Unite care au ajuns exportatori de gaze datorita exploatarii gazelor de sist. Sa ne gandim ca noi vorbim in prima faza de explorarea gazelor de sist si nu de exploatarea acestora”, a spus premierul la Antena 3.

 

25 ianuarie 2013

 

La întâlnirea Online cu cititorii HotNews, Premierul Victor Ponta a spus ca sustine explorarea gazelor de sist. In ceea ce priveste productia propriu-zisa, Ponta a spus: "Explorare, da. Dupa confirmarea existentei sau inexistentei resurselor de gaz (aproximativ 5 ani) vom lua o decizie finala care presupune da, exploatam gaze de sist, cu respectarea tuturor standardelor europene si mondiale de protectia mediului".

 

6 februarie 2013: a doua informare susţinută de Chevron

La recomandarea aceluiaşi Premier Victor Ponta, C.J. Vaslui , în colaborare cu Chevron,  organizează la Centrul de Afaceri Vaslui o a doua întâlnire, cu scop de informare la care sunt invitaţi din nou, pe alese, persoane care nu vor deranja cu întrebări, observaţii, comentarii etc. Din parte Chevron participă chiar reprezentantul acestui în România, dl. Thomas Holst. Este invitată presa locală, după informare, la un local unde se precizează ca va avea ca scop tot informarea acesteia.

Iarăşi membrii GISC Bârlădene nu sunt invitaţi, iar în plus. La intrarea în local se organizează o pază cu personal specializat numeros, astfel încât să nu intre decât cei selectaţi de organizatori. Membrii GISC Bârlădene forţează intrarea dar nu reuşesc să intre decât un număr mic dintre aceştia, restul rămânând pe din afara ( de reţinut că sala era doar pe jumătate ocupată ! ).

Înformarea s-a desfăşurat în aceeaşi notă ca şi prima, în plus a îmbrăcat şi următoarele aspecte :

  • reprezentanţii Chevron s-au lăudat că au făcut ca şi donaţie o autosanitară la Spitalul Municipal Vaslui şi din nou au punctat că vor aduce numai binele şi fericirea în zonă;
  • nu au mai acceptat întrebări, dar la insistenţele membrilor GISC , prezenţi în sală, au trebuit să cedeze şi răspunsurile date au fost în aceeaşi notă de manipulare sau pur şi simplu nu s-a răspuns la unele cu precizarea că răspunsurile vor date prin internet;
  • dl.Thomas Holst a precizat personal că zi la explorare „ se foloseşte fracturarea hidraulică „ cu substanţe toxice şi că vor apela la bune practici.
  • Dumitru Buzatu, preşedintele C.J. din nou şi-a manifestat nemulţumirea pentru atitudinea combativă a grupului şi a susţinut că „ pentru a ne dezvolta trebuie să ne asumăm şi riscuri !!!”

 

27 februarie 2013

Marş de protest în Bârlad .

 

1 martie 2013:

Dl. prim ministru Ponta la B1 TV :

 

     „ Acţiunea mea este de a le explica si de a fi atenţi. daca vor începe aceste explorări.

        daca exista cel mai mic simptom ca … sau vreo temere ca … nu ştiu daca se

        întâmpla ceva cu pânza freatică, dacă… pentru ca pană acum ştiţi care este

        realitatea : s-a spus s-ar putea sa fie afectaă, dar, da nici nu s-a întamplat nimic

        niciodată, doamne fereşte să se întample vreodată

sau

  „ Autorităţilor locale din Vaslui le-am explicat, le-am dat toate garanţiile ( oare !? )

     şi într-un fel le-am convins, trimiţând compania ( Chevron ) să le explice ea, că nu

     e numai interesul meu „

sau

  „ Există în zona Bihor o opoziţie la acest gen de explorări şi le spun şi politicienilor

    şi oamenilor de acolo, nu se face nici un fel de explorare, dacă voi, autorităţile

    locale nu sunteţi de acord „

şi în fine

  „ Autorităţile din Vaslui au dat acordul, dar autorităţile din alte judeţe nu au dat

    acordul şi nu le va forţa nimeni, şi le spun din nou celor din Bihor care sunt foarte

    preocupaţi, că nu se întâmplă nimic fără ei „.

  • Adauga legatura catre:
  • facebook.com
 

Comentarii

  • MAX
    2013-12-14 22:49

    URGENT: Apa fracturata – de 10 ori mai sarata decat apa marii.
    Peste 10 ani ne vom omori pentru apa?

    Aceasta este o atentionare foarte urgenta!
    Apa fracturata e de 10 ori mai sarata decat apa marii! NU SE POATE BEA!
    Repet: Apa fracturata e DE 10 ORI MAI SARATA DECAT APA MARII! Nu se poate bea!
    Repet: Apa fracturata e de 10 ori mai sarata decat apa marii! NU SE POATE BEA!
    Cine va aduce apa de baut taranilor de pe 70% din suprafata Romaniei si de unde?
    Cu ce costuri de transport si la ce pret?
    Ce vor bea animalele?
    Recoltele cresc udate cu apa sau cu saramura de acizi?
    Sunteti mai destepti decat mine! Interesati-va si voi!
    Haideti sa oprim nebunia asta!

    VA IUBESC PE TOTI!

  • Sfantul Gheorghe
    2014-01-19 19:29

    Am vazut, auzit si ne-am convins pana acum ca politicienii mint.
    Imediat ce sunt alesi in posturi de conducere uita ce au declarat in opozitie si se intorc impotriva celor care i-au votat.
    Sunt ca porcii la troaca.