Sunteţi de acord cu exploatarea gazelor de şist ?

Spania: Repsol amână primul proiect de gaz de şist în Spania după interzicerea fracturării

Interdictii legislative a fracturarii hidraulice » Spania: Repsol amână primul proiect de gaz de şist în Spania după interzicerea fracturării

http://www.bloomberg.com/news/2013-07-04/repsol-delays-first-shale-gas-project-in-spain-after-frack-ban.html

Repsol SA (REP), cel mai mare producător de petrol al Spaniei, a amânat începerea explorării pentru gaz de şist în nord, unde un guvern local a scos în afara legii proiectele de foraj care utilizează fracturarea hidraulică bazată pe folosirea intensivă a apei.

Compania intenţionase ca în iulie să înceapă studii seismice pentru proiectul său Luena care se întinde pe mai mult de 751 kilometri pătraţi în cuprinsul regiunii Cantabria, unde grupurile energetice spun că se află cele mai bogate rezerve de gaz de şist ale Spaniei. Prima explorare de şist din ţară a Repsol nu poate să înceapă deocamdată, deoarece nu au fost îndeplinite câteva “cerinţe”, potrivit unui oficial al companiei care a cerut să rămână anonim, întrucât nu au fost făcute anunţuri. El a refuzat să dea detalii.


Un logo al Repsol YPF SA postat în vecinătatea unei staţii de benzină lângă un panou publicitar cu un taur la marginea oraşului în apropiere de Valdemoro, Spania.

În aprilie, guvernul din Cantabria a adoptat prima interdicţie asupra utilizării fracturării hidraulice sau “fracking” în Spania, acuzând riscurile poluării apei potabile. Legea blochează companiile care caută să injecteze apă în depozitele de şist din cuprinsul regiunii, cu toate că este neclar în ce mod sunt afectate proiectele care se extind în alte regiuni. Luena, spun companiile de explorare, se întinde din Cantabria către Castilia şi Leon, o situaţie care în mod normal ar fi legiferată de Ministerul Industriei din ţară.

Spania are destule resurse posibile de gaz natural care să satisfacă mai mult de 70 de ani de cerere naţională, potrivit grupului spaniol de combustibili minerali Aciep. Acest lucru a stimulat propuneri guvernamentale care au consolidat măsurile de siguranţa mediului, dar în acelaşi timp au uşurat calea unor companii internaţionale de petrol şi gaze precum BNK Petroleum Inc. (BNK) sau San Leon Energy Plc (SLE) din Canada să aducă profit, pentru a micşora dependenţa Spaniei faţă de importuri şi eventual să scadă preţurile locale la energie.

Licenţă pe şase ani

Un proiect de lege impus de ministrul Industriei, Jose Manuel Soria, urmăreşte să adauge fracturarea pe lista unei legi a hidrocarburilor naţionale care constrânge toate companiile care doresc să utilizeze tehnica “stimulării” prin fracturare în şist să susţină studii de impact asupra mediului. Eforturi simultane ale Ministerului Agriculturii caută să scurteze perioada de timp în care se fac studiile de mediu.

Proiectul Luena al Repsol a fost concesionat în 2011 pe o perioadă de şase ani, timp în care compania trebuie să investească cel puţin 30 de milioane de euro (39 milioane de dolari) în explorare.

Potenţialul de resurse al regiunii va fi de asemenea examinat prin sonde de testare superficiale şi de adâncime, potrivit unui raport din Februarie al Repsol comandat de la consultantul în energie URS. Compania cu sediul la Madrid urma să înceapă să caute gaz în iulie, protrivit raportului.

Traducere de Alina Vizitiu

 

  • Adauga legatura catre:
  • facebook.com
 

Comentarii